Zeci de autovehicule abandonate în Târgu Jiu

de LM 0

Polițiștii locali au constatat că aproape 50 de mașini au fost abandonate, anul trecut, în diferite zone din municipiul Târgu Jiu. „În decursul anului 2016 au fost identificate 48 de mașini abandonate sau fără stăpân. Conform Legii cu privire la autovehiculele abandonate pe domeniul public al autorităților administrativ-teritoriale, s-a procedat la trecerea acestora în patrimoniul public, dar proprietarii s-au prezentat și le-au ridicat“, a spus Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu.

Activitatea de depistare a autovehiculelor abandonate va continua. „Aceste mașini ocupă trotuarele și locurile de parcare și se află în atenția Poliției Locale Târgu Jiu. De asemenea, așteptăm și sesizările venite din partea cetățenilor care identifică aceste autovehicule“, a mai precizat Alexandra Petrița.

ALIN PETRE

Distribuie articolul