Weber: Călinoiu NU ESTE în PSD, trebuie să facă ADEZIUNE. Nu poate pretinde FUNCȚIE

de LM 0

Weber nu-l vrea pe Călinoiu pe funcție de conducere în PSD Gorj. În plus, zice că fostul șef de la județ trebuie să completeze ADEZIUNE dacă vrea să revină în partid.

Președintele executiv al social-democraților a făcut, astăzi, noi declarații pe tema unei posibile întoarceri a lui Ion Călinoiu în PSD. Mihai Weber a comentat că anunțul reprimirii fostului șef de la județ în partid,  făcut joia trecută  la Radio Infinit de Florin Cârciumaru, ”a inflamat organizația social-democrată și o parte din ALDE”. Weber îi transmite lui Ion Călinoiu că, dacă vrea să revină în PSD, trebuie să se mulțumească doar cu statutul de simplu membru. Cârciumaru sugera că va primi funcție de vicepreședinte. Mihai Weber a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor referitoare la vreo decizie luată în PSD Gorj, împotriva lui Ion Călinoiu, după ce fostul șef de la județ a decis să candideze ca independent, în parlamentarele din 2016.

În ciuda acestor declarații, Ion Călinoiu nu crede că Mihai Weber este împotriva revenirii sale în PSD. Din teritoriu, n-au apărut, deocamdată, atitudini tranșante anti-Călinoiu. Sorin Bucurescu, primarul din Slivilești, l-ar vrea pe fostul președinte  al Consiliului Județean Gorj revenit în partid,  dar, în același timp, susține și tandemul Mihai Weber-Cosmin Popescu. Ilie Petroi, primarul din Aninoasa, este în favoarea revenirii lui Ion Călinoiu în PSD. Spune că organizația are nevoie de experiența sa.

Distribuie articolul