Vremea creează probleme. Sute de consumatori casnici, fără energie electrică

de LM 0


„De data aceasta, reprezentanții Edilitara și-au făcut datoria. Au mai fost mici probleme pe trotuare”. Primarul Marcel Romanescu, ceva mai mulțumit de modul în care s-a făcut deszăpezirea în Târgu-Jiu, în ultimele zile.

După prima ninsoare, acuza că pe unele străzi nu s-a intrat. Edilul i-a cerut șefului Poliției Locale să-și trimită agenții pe teren și să le transmită patronilor să curețe zăpada din fața spațiilor comerciale.

Șeful drumarilor, Ion Tudor, a comunicat că n-au apărut probleme pe niciuna dintre șoselele importante ale Gorjului. Pe DN67 C, între Novaci și Rânca, circulația este închisă controlat, din cauza viscolului. Miercuri-noapte s-a intervenit pentru scoaterea a 3 autoturisme din nămeți.

Vremea capricioasă a adus probleme în alimentarea de energie electrică. Peste 250 de consumatori casnici dar și stația CFR Meri au rămas fără curent, din cauza vântului care a doborât copaci pe liniile electrice. Afectate au fost și localitățile Padeș, Stănești și Bumbești-Jiu.

Distribuie articolul