Vâlceanu îi ia apărarea lui Pecingină și îi dă peste nas lui Paraschiv. „Nu va fi nicio analiză”

de LM 0


Vâlceanu îi dă peste nas lui Paraschiv. Zice că Pecingină nu va fi băgat în nicio analiză.

Președintele PNL Gorj și-a apărat vicepreședintele, joi, în conferința de presă a partidului.

Dan Vâlceanu nu consideră că Gheorghe Pecingină l-a atacat pe primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, atunci când i-a cerut să ia măsuri cu șeful Poliției Locale, Florin Urdea. De aceea nici nu vede rostul unei analize în Biroul Politic Județean sau în forul național de conducere, așa cum cerea consilierul municipal Mihai Paraschiv.

În aceeași întâlnire cu presa, Dan Vâlceanu a comentat că mitingul PSD de sâmbătă este ”inutil și ridicol” și că s-ar fi făcut presiuni, la Gorj, ca la eveniment să participe funcționari publici și mineri.

Distribuie articolul