Un student din Gorj a fost implicat într-un accident mortal la Timișoara

de LM 0

Un student din Gorj a fost implicat într-un accident mortal la Timișoara, la sfârșitul săptămânii trecute.

Tânărul, de 21 de ani, circula cu viteză sâmbătă noaptea și nu a mai apucat să vadă că un pieton traversa strada pe trecerea special amenajată în acest sens. Victima este și ea tot un tânăr, de 19 ani, din Mehedinți, student tot la Timișoara.

În urma impactului, tânărul din Mehedinți a fost azvârlit circa 20 de metri pe carosabil. Rănile suferite au fost extrem de grave și i-au generat decesul.

Șoferul din Gorj s-a ales cu dosar penal pentru acuzația de ucidere din culpă. Zebra în care a avut loc nenorocirea este una prost iluminată pe timp de noapte, aici producându-se de-a lungul anilor mai multe tragedii.

Distribuie articolul