Un nou eșec pentru Pandurii. Petrolul lui Stoican s-a impus la limită

de LM 0


Pandurii Târgu-Jiu a pierdut la limită, sâmbătă, partida cu Petrolul Ploiești, scor 0-1, după autogolul lui Gabriel Oiță.

La meciul, la care au asistat peste 400 de spectatori, gorjenii au bifat al treilea eșec consecutiv, rămânând fără victorie pe teren propriu. Pe finalul partidei, Pandurii au fost foarte aproape de egalare. În minutul 89, după o centrare dintr-un corner, Oiţă a reluat cu capul din 6 metri, însă portarul Avram a reuşit să reţină. La această fază, gorjenii au cerut henţ în careu şi penalty la Bărboianu, însă centralul a acordat corner.

Antrenorul Adrian Bogoi s-a declarat nemulţumit de rezultat, considerând că trebuia acordat penalty, în minutul 89.

Întrebat, din nou, despre greutățile cu care se confruntă, Adrian Bogoi, a răspuns că sunt aceleași ca-n urmă cu doi ani, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al lotului.

Antrenorul Petrolului, Flavius Stoican, s-a aflat în tribună la meciul cu Pandurii, fiind suspendat. Tehnicianul prahovenilor a stat alături de Marin Condescu. La conferința de presă, Stoican i-a felicitat pe panduri pentru determinarea din timpul partidei. Stoican a fost încântat de baza sportivă pe care a văzut-o la Târgu-Jiu și nu a exclus o revenire pe banca tehnică a pandurilor.

Distribuie articolul