Un lider PSD recunoaște: „Ar fi existat un disconfort dacă eram prezenți în același loc cu Ponta”

de LM 0


După Aurel Popescu, și Adrian Tudor l-a acuzat, marți, pe primarul Marcel Romanescu că a transformat inaugurarea Sălii Sporturilor într-o acțiune politică a PNL.

Întrucât s-a comentat mult, zilele acestea, pe seama lipsei social-democraților de la eveniment, viceprimarul recunoaște că prezența fostului premier Victor Ponta n-a fost confortabilă pentru social-democrați.

„Regretabil este faptul că au ajuns să taie panglica unii care nu au avut niciun raport la această investiție, ba mai mult au criticat-o când a fost făcută de fostul primar, Cârciumaru. Mă refer desigur la deputatul prin care primarul a arătat că a transformat această inaugurare a Sălii Sporturilor efectiv într-o acțiune politică a PNL, invitând toți primarii PNL la eveniment. Consilierii PSD, din ce am aflat, nu au fost invitați. Trăiesc cu speranța că fiecare am învățat din acest eveniment și vom reuși să oferim și altceva ca lideri politici. Sunt sigur că ar fi existat un disconfort dacă eram prezenți în același loc cu Victor Ponta. Jurnaliștii ar fi pus diverse întrebări. S-ar fi creat o altă temă a zilei respective. Dar sala era destul de mare, că așa a gândit-o PSD-ul, încât să aibă loc toată lumea”, spune Tudor.

În ceea ce-l privește, Adrian Tudor a explicat că nu a participat la inaugurarea Sălii Sporturilor pentru că a fost prezent la manifestările dedicate Zilei Poliției Române. Viceprimarul PSD crede că ziua de duminică poate fi o lecție pentru politicieni.

„Am fost și implicat în Ziua Poliției, am ajuns la Sala Sporturilor mai târziu, nu a fost niciun fel de reproș. Îmi pare rău, cred că fiecare a avut de învățat din ce s-a întâmplat și acum fiecare se va gândi de două ori când vom avea astfel de evenimente în municipiu. Și la modul de a face invitațiile către oficialități și nu numai și la modul că trebuie să renunțăm la orgolii. Nu trebuie ca politicul să mai primeze, când e vorba de lucruri făcute pentru oraș”, zice Tudor.

Distribuie articolul