Un alt primar gorjean care a tăiat lefurile însoțitorilor persoanelor cu handicap

de LM 0


Primarul din Bâlteni nu este singurul din Gorj care va concedia însoțitorii persoanelor cu handicap. Soluția este luată în calcul și de alți edili, care se plâng că n-au sumele necesare pentru a le plăti lefurile. Subiectul a împărțit județul în două. Sunt și primari care spun că banii pentru însoțitori trebuiau prinși de la început în buget și că Vasile Vlăduleanu a comis un abuz. Deputatul Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj, pune tunurile pe guvern acuzându-l că ”Bugetul de Stat a fost făcut pe cifre false” și prognozând că ”prăbușirea este aproape!”

Dan Vîlceanu amintește că a avertizat, într-o conferință de presă anterioară, că există riscul ca primarii să dea afară însoțitorii persoanelor cu handicap, pentru că nu vor avea bani să le plătească lefurile. În plus, spune că Primăria Bâlteni n-a primit niciun leu de la Consiliul Județean.

Vîlceanu zice că liderii PSD sunt cei care trebuie luați la întrebări, pe problema lefurilor însoțitorilor, nu primarul liberal de la Bâlteni.

Nici Ion Stamatoiu, edilul PSD din Scoarța, nu are bani pentru salariile însoțitorilor persoanelor cu handicap. Prin urmare, anunță c-ar putea proceda precum colegul din Bâlteni.

Stamatoiu zice că va constitui o comisie care să analizeze cazurile persoanelor cu handicap din comună, având informații că unii dintre însoțitori n-ar merita să fie plătiți de stat.

Liberalul Liviu Cotojman are bani pentru lefurile însoțitorilor până în iulie. Și la Primăria Roșia de Amaradia s-ar putea ajunge la concedieri, dacă nu vin sumele necesare de la guvern.

Ion Bîrcă pune tunurile pe primarul din Bâlteni, acuzându-l de abuz. Edilul PSD din Turburea nu agreează gestul lui Vasile Vlăduleanu de a concedia însoțitorii. Bîrcă îl critică pe deputatul Vîlceanu, care a dat vina pe guvern pentru cele întâmplate la Bâlteni.

Există și cazuri de primari în județ care nu numai că au bani pentru lefurile însoțitorilor persoanelor cu handicap, dar le acordă și vouchere de vacanță.

Distribuie articolul