Tudor nu mai intră în biroul lui Romanescu pentru a nu da ochii cu…Belgher

de LM 0

Tudor nu mai intră în biroul lui Romanescu pentru a nu da ochii cu….Belgher.

”Nu mai pot să merg în biroul primarului pentru că acolo este un om care are probleme cu legea, are condamnare!” a explicat, luni, viceprimarul Târgu-Jiului, întrebat din nou de jurnaliști de ce nu participă la ședințele operative ce au loc în fiecare dimineață.

Adrian Tudor a mai spus un motiv pentru care nu mai calcă în biroul primarului Romanescu, a fost dat afară în urmă cu ceva timp, tot după o ceartă cu edilul.

Leonida Belgher a reacționat la declarația lui Adrian Tudor acuzându-i pe viceprimarii Târgu-Jiului că încasează câte 100 de milioane de lei vechi leafă, lunar, fără să facă nimic pentru oraș.  

Belgher a ținut să precizeze că, în mandatul primarului Romanescu, a fost de cel mult 3 ori în biroul său. În urma condamnării suferite pentru că ar fi condus fără permis, Belgher trebuie să execute muncă în folosul comunității, în municipiul Târgu-Jiu.

Distribuie articolul