Tradiții și superstiții de Rusalii

de LM 0

Rusalii-62

Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh şi reprezintă o sărbătoare extrem de importantă pentru toţi creştinii. Această sărbătoare marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au fost încredinţaţi cu puterea de a grăi limbi pe care ei nu le cunoşteau până atunci. Au reuşit să descopere atât învăţătura Mântuitorului, dar şi a altor neamuri în mai multe limbi.

 

Obiceiuri

Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt, se face prilej pentru aducerea aminte de „limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi” sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite. După slujba, frunzele se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi.

În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu agheasmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

După slujba, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, preotul şi credincioşii merg pe câmp şi săvârşesc Sfeştania, adică sfinţirea mică a apei. Cu agheasma aceea se stropesc semănăturile câmpului, atât de preot, cât şi de fiecare credincios în parte.

„Dansul căluşarilor” este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca „Căluşul”. În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar căluşarii încep dansul şi săriturile. La un anumit timp, fiecare căluşar sare peste cel bolnav, iar la sfârşit, celui bolnav i se şopteşte la ureche o urare de sănătate.

 

Ce nu trebuie să faci de Rusalii

– Să nu mergi „la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!

– Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.

– Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă.

– Să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.

– De Rusalii, dar şi 9 săptămâni după, nu se mai culeg ierburi de leac.

– Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviţi să faci aceste lucruri.

Distribuie articolul