Toma Petcu vine la Târgu Jiu

de LM 0


Ministrul Energiei are programată o întâlnire, vineri, la ora 10:00, la sediul Complexului Energetic Oltenia cu membrii comisiei de negociere sindicate-administrație. Vicepreședintele Federației Univers, Adrian Marciuc, afirmă că vizita lui Petcu are legătură și cu tensiunile din ultima perioadă. Marți, 40 de mineri au intrat în grevă în fața companiei. Marciuc spune că principalul subiect de discuție va fi majorarea lefurilor.

Și Nicu Bunoaica așteaptă discuția cu ministrul Toma Petcu. Liderul sindical de la Cariera Lupoaia a intenționat, la începutul lunii, să intre în greva foamei pentru majorări salariale dar a fost convins să renunțe la protest. Bunoaica urma să aibă întâlnire cu ministrul, la Ișalnița, dar s-a anulat din cauza tragediei de la Cariera Lupeni.

Distribuie articolul