Toma Petcu: „CE Oltenia – una dintre cele mai active companii, PROFIT 300 de milioane de lei”

de LM 0


Stocurile de cărbune pentru iarnă, la Complexul Energetic Oltenia, sunt aproape realizate, susține Toma Petcu.

Ministrul Energiei a afirmat, luni, într-o conferință organizată de Economica.net, că, din cele 2 milioane de tone pe care CEO trebuie să le aibă în depozite pentru sezonul rece, sunt realizate deja aproape 1,9 milioane tone. Lucrurile nu stau la fel de bine la Complexul Energetic Hunedoara care trebuie să cumpere huilă de pe piața liberă pentru a-și realiza rezervele.

Precizările ministrului vin după vizita făcută, în Valea Jiului, de premierul Mihai Tudose. Șeful guvernului a declarat, sâmbătă, că nu mai dorește importuri de cărbune. Ba mai mult, a vorbit despre redeschiderea unor mine și modernizarea utilajelor.

La Conferinţa Economic.net, Toma Petcu a lăudat Complexul Energetic Oltenia.

“De departe, situația Complexului Energetic Oltenia este câștigul acestui an. CEO este una dintre cele mai active companii de stat în 2017. După primele 6 luni ale anului vorbim despre primul an din istoria companiei în care CEO înregistrează profit: 307,2 milioane lei profit net și o creștere a cifrei de afaceri cu 43%.
Dincolo de profit, Ministerul Energiei, împreună cu Complexul Energetic Oltenia, au reușit să ducă la bun sfârșit o investiție pe care mulți s-au chinuit să o urnească. Este vorba de grupul 7 de la Ișalnița. Aici am început lucrările anul acesta și astăzi investiția este deja finalizată. Nu este o investiție mare, dacă ne raportăm la bani (valoarea investiției a fost de 23,5 milioane de lei), dar este o investiție mare dacă-i privim beneficiile. Modernizările făcute acolo fac ca Sucursala Ișalnița să-și reducă cu 10,6 milioane de lei cheltuielile anuale cu gazele naturale și cu 34,2 milioane de lei costurile anuale cu cărbunele.
Această investiție este cea mai mare finalizată la CEO până acum dar nu SINGURA. CE Oltenia are prevăzute fonduri și pentru modernizări la Rovinari și Turceni. Doar la Rovinari vom investi anul acesta 231 de milioane de lei, în timp ce la Turceni am alocat deja 176 de milioane de lei.
Este important să aducem în discuție și planurile noastre cu noul depozit de cărbune de la Roșia, în care investim 48 milioane de lei. Este un proiect pe care contăm, pentru că, de acolo pot fi alimentate cu cărbune mai multe termocentrale ale Complexului. Practic, prin acest nou depozit, dublăm capacitatea de depozitare de la Roșia, la 150.000 de tone de cărbune pe an. Va fi un depozit care va respecta întru-totul normele de mediu” a declarat ministrul Energiei.

Distribuie articolul