Tanti Sofia, o bătrânică de 83 de ani din satul Leurda, lucrează și acum ca femeie de serviciu la grădinița din sat

de LM 0


Impresionant! Tanti Sofia, o bătrânică de 83 de ani din satul Leurda, din apropiere de Motru, lucrează și acum ca femeie de serviciu la grădinița din sat.

Sofia Chițoran prestează munca respectivă de 40 de ani și este plătită cu aproape 450 de lei, pentru cele două ore zilnic. Femeia spune, însă, că nu banii o interesează, ci faptul că poate avea grijă de copii.

Cazul femeii de 83 de ani, aflată și acum în activitate, este probabil UNIC în țară. A devenit public după ce viceprimarul de la Motru, Cosmin Morega, a postat o fotografie pe pagina sa de socializare. Viceprimarul a făcut publică povestea din dorința de a le da tinerilor un exemplu.

Bătrâna de 83 de ani îi este de un mare ajutor și educatoarei Marcela Udrea, de la grădinița din Leurda. La ora 8.00 când vine la lucru, educatoarea găsește toate lucrurile puse la punct.

Distribuie articolul