Stoican spune: „Eu sunt vinovat pentru eşec”

de LM 0

  • Săgeţi către arbitraj: „S-a dat penalti incorect pentru Poli”

 

Antrenorul pandurilor, Flavius Stoican a ridicat mâna la finalul meciului cu Poli Timişoara asumându-şi el înfrângerea. Tehnicianul chiar a dat şi unele explicaţii în acest sens, justificând de ce îşi asumă eşecul. „Eu sunt vinovat pentru acest eşec. Am avut o serie de jocuri bune, iar eu din dorinţa de-a merge pe aceeaşi linie am mers pe omogenitate. M-am înşelat. Nu avem roboţi să avem evoluţii foarte bune meci de meci. Trebuia să fiu atent şi cu ceilalţi jucători”, spune Stoican. Tehnicianul îşi reproşează faptul că nu a rulat jucătorii, alegând să meargă pe acelaşi nucleu…

 

Mulţumit pe jumătate

Antrenorul pandurilor, Flavius Stoican nu s-a arătat încântat de prestaţia adversarilor săi. „Puteam câştiga, de asta sunt dezamăgit. Dacă întâlneam o echipă care ne punea probleme era altceva. Ştiam că sunt periculoşi doar la fazele fixe, atât. Ca şi joc poziţional nu ne-au pus probleme. Mă bucur pentru prima parte făcută de noi când am jucat fotbal, nu doar bufa-bufa”, a mai spus Stoican.

 

Înţepături spre „fluieraşi”

Totuşi, tehnicianul gorjenilor pune la zid arbitrajul. „Nu pot să mă dau de la o parte de la un comentariu. În minutul 25 s-a dat penalti inexistent pentru Poli, fault în afara careului semnalizat de arbitrul asistent. Nu a influenţat rezultatul pentru că s-a ratat acel penalti, dar de ce s-a acordat? Suntem acolo ca să fim atenţi, da? De obicei nu comentez arbitrajul, însă acum o spun. Acum cândva timp, eram antrenor la altă echipă şi într-un meci cu CFR, acelaşi asistent nu a dat penalti pentru noi deşi era clar. De ce? Referitor la cartonaşele roşii cred că sunt date pe merit, nu ştiu dacă la Samson la al doilea galben a lovit adversarul”, a comentat Stoican.

 

Trebuie să trecem peste acest meci, ne aşteaptă şi alte meciuri importante. Era bine dacă am fi câştigat, ne depărtam de locul de baraj. O luăm de la zero, suntem acolo, nu vreau să cedăm. E doar un eşec”, Flavius Stoican, antrenor Pandurii

 

C.BRUJAN

Distribuie articolul