Speranţe pentru CEO din dosarul de insolvenţă al Hidroelectrica

de LM 0

hidro

Compania Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă peste mai puţin de două săptămâni. Este vorba de data de 11 mai, când sunt programate să se judece cele două contestaţii depuse de firmele Energy Holding şi Alpiq Romenergie. Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat că dacă se va trece şi peste cele două contestaţii, compania va putea să iasă din insolvenţă.

„Dacă ne judecăm la termen, Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă chiar pe 11 mai, când se vor judeca ultimele două contestaţii, cele ale Energy Holding şi Alpiq Romenergie”, a declarat Remus Borza, administratorul Hidroelectrica.

Potrivit specialiştilor, Alpiq Romindustries, o altă companie care a contestat insolvenţa, a pierdut în decurs de o lună două procese prin care cerea despăgubiri de aproape un miliard de lei. Astfel, Hidroelectrica a câştigat două procese cu Alpiq Romindustries şi Elsid Titu, care solicitau despăgubiri de circa 400 milioane de lei. Hidroelectrica a mai câştigat şi procesul cu producătorul de electrozi siderurgici Elsid S.A. Titu, care a solicitat la deschiderea procedurii despăgubiri în cuantum de 13 milioane lei pentru diminuarea cantităţii de energie livrată în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012, datorită aplicării clauzei de forţă majoră.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul