Societatea Inginerilor Energeticieni din România, în vizită la Termocentrala Rovinari

de LM 0

Vizita-Tehnica-CEO-3

Specialiştii în energetică din Bucureşti şi studenţii la Politehnică au efectuat o vizită la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari. Potrivit unui comunicat de presă al Complexului Energetic Oltenia, tinerii ingineri au rămas impresionaţi de modul în care se prezintă grupurile energetice după ce au fost modernizate.

Vizita-Tehnica-CEO-1

„Vizită tehnică”

„În data de 19 martie 2016 a avut loc o vizita tehnică la Electrocentrala Rovinari, organizată de Societatea Inginerilor Energeticieni din România – SIER, Filiala Bucureşti Tineret. În cadrul acestei acţiuni au participat 30 de persoane, tineri ingineri energeticieni şi studenţi de la Universitatea Politehnică Bucureşti – Facultatea de Energetică. Acestora le-a fost prezentat fluxul tehnologic de producere a energiei electrice pe bază de cărbune şi modalitatea în care acesta este afectat prin desele opriri/porniri ale grupurilor energetice dictate de intrările şi ieşirile aleatorii din sistem ale energiilor regenerabile. De asemenea, participanţii au avut ocazia de a vedea practic cum funcţionează proiectele de mediu implementate, având în vedere faptul că în afara centralelor ce aparţin CE Oltenia, în România nu există alţi producători de energie care să deţină instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere şi instalaţii de evacuare a zgurii şi cenuşii în fluid dens. Tinerii au apreciat atât nivelul de automatizare la care a ajuns energetica românească, dar şi importanţa cărbunelui în sistemul energetic românesc pentru următoarea perioadă de timp”, potrivit unui comunicat de presă al Complexului Energetic Oltenia.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul