Sindicate: Boza, supus la presiuni politice fantastice

de LM 0

Unul dintre liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Doru Crăete, susţine că actualul manager al companiei este supus la presiuni politice mari. Boza pare, din acest motiv, dispus să cedeze presiunilor, iar liderul de sindicat este de părere că într-o astfel de situaţie, managerul ar dezamăgi mii de angajaţi. „Se vorbește prin subunitățile C.E.Oltenia ca domnul Sorin Boza ar fi ajuns la limita suportabilității in ceea ce privește presiunile politice venite din partea unui personaj cu <<pseudonim>> regal si oarece funcție căpătată pe aceeasi filiera politica si ca se gândește serios dacă sa mai continue la CEO! Ca politicul nu renunța la vechile metehne nu e o surpriza pentru noi, dar le promitem ca atunci cand vom avea certitudinea ca se încearcă schimbarea unui om care a adus in cadrul acestei mari companii cel putin doua atribute – bun simt şi speranța in viitor (aceasta din urma susținută cu argumente palpabile) – nu vom ezita să ne strângem într-un cor de câteva mii de oameni ca sa le <<cântam>> la fereastra serenadele pe care le merita! În același timp îmi vine greu să cred ca domnul Boza va dezamăgi mii de oameni cărora tocmai le-a câștigat încrederea si le va arată ca nu este luptătorul pe care-l credeau! Cerem politicului sa ajute CE Oltenia ca de promis ne tot promite acest lucru si sa renunțe la a mai intra cu picioarele in administrarea acestui colos energetic!”, a spus Doru Crăete. În contact cu Sorin Boza au intrat în ultimele luni lideri de la PSD, ALDE, PMP şi PNL.

Cătălin Stoica

Distribuie articolul