Şeful CEO nu vrea să audă în 2017 de Pandurii

de LM 0

Managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Sorin Boza, nu vrea să audă în acest an de vreo soliciare de finanţare din partea Clubului Pandurii. CEO este asociat la Clubul de fotbal condus de Marin Condescu, însă nu a alocat vreun leu pentru echipă, în anul 2017. Motivul este legat de pierderile pe care compania le-a înregistrat în anul anterior. Ultima tranşă de bani virată în contul clubului a fost de 800.000 de lei, în luna ianuarie a anului 2016. Sorin Boza a declarat că în actualele condiţii este imposibil ca din minerit şi energie să vină bani pentru sport. Oficialii gruparii de fotbal lucreaza la dosarul de licentiere, iar realizarea bugetului este un lucru esential. Condescu trebuie să facă rost de bani din altă parte dacă va dori să continue activitatea la echipă. Clubul are datorii de aproape 6 milioane de euro şi se află în insolvenţă.

Cătălin Stoica

Distribuie articolul