Şeful CEO negociază cu sindicatele, iar politicienii cu Ministerul Energiei

de LM 0

Şeful Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, este în vizorul politicienilor de câteva săptămâni bune. După alegerile parlamentare, aleşii şi nu numai au început să îl caute pe preşedintele Directoratului. Între cei care au periodic discuţii cu Sorin Boza se află liderul PSD Gorj, senatorul Florin Cârciumaru, sau unul dintre liderii ALDE Gorj, senatorul Scarlat Iriza.

 

ALDE e cu ochii pe Boza

Intrările lui Iriza la Complexul Energetic Oltenia sunt facilitate şi de faptul că Ministerul Energiei este condus de către un reprezentant al ALDE, Toma Petcu. Şi secretarii de stat proaspăt numiţi în funcţie pendulează între PSD şi ALDE.

Interesele unora dintre politicienii care îl caută pe Boza au legătură cu perspectivele companiei sau cu interese particulare. Şi deputatul Mihai Weber, de la PSD Gorj, a confirmat că Sorin Boza ar fi evaluat de Ministerul Energiei. Acelaşi lucru îl susţine şi liderul ALDE Gorj, Dian Popescu. Este de amintit şi de activitatea unor şefi din administraţia judeţeană care au început să facă lobby la Ministerul Energiei pentru revenirea lui Laurenţiu Ciurel la CEO.

 

A încheiat cu pierderi, motiv de dat afară?

Lui Boza i s-ar imputa rezultatele economice pe anul 2016. Interesant este că actualul manager al Complexului Energetic Oltenia susţine că pierderile sunt cu mult mai mici decât cele din 2015. De asemenea, Boza nu este manager decât de patru luni, iar activitatea economică a anului trecut i se poate imputa lui Ionel Ilie, fost preşedinte al Directoratului. Ilie este şef la Departamentul de Vânzări. Deocamdată, Sorin Boza este cel care negociază cu sindicatele contractul colectiv de muncă. „Sper să găsim o soluţie de mijloc, să putem asigura condiţii financiare mai bune pentru oameni. Credeţi că o grevă generală ar afecta pozitiv această companie?”, a declarat Boza, la Radio Infinit.

Complexul Energetic Oltenia vrea să disponibilizeze în total 1.740 de angajaţi în perioada 2017 – 2018, din care 1.000 de angajaţi în acest an, jumătate faţă de planurile iniţiale, se arată în revizia a doua a Planului de restructurare, reorganizare şi eficientizare,

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul