Şef din CEO: Energia pe cărbune ar mai putea dura 30 de ani

de LM 0

ion-pisc-620x330

Directorul Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari, Ion Pisc, este de părere că energia pe cărbune poate să asigure 20% din necesar pentru următorii 30 de ani. Potrivit unor declaraţii date publicaţiei economica.net, energia pe cărbune asigură în prezent o treime din consumul la nivel naţional, însă în următorii ani ponderea va scădea ca urmare a intrării pe piaţă a energiei regenerabile, puternic subvenţionată de stat. Acest lucru a afectat grav situaţia Complexului Energetic Oltenia care nu îşi mai regăseşte în anumite perioade locul în piaţă, iar în prezent se vorbeşte de aplicarea unui program care vizează disponibilizarea unui număr de 2.000 de salariaţi.

 

La mâna vântului

Ion Pisc a declarat nu este bine pentru companie că nu s-a convenit între sindicate şi administraţie asupra unui program de restructurare. „Între sindicat şi administraţie nu s-a convenit un program de restructurare. Nu se poate merge în continuare aşa. CE Oltenia este afectat de faptul că trebuie să livreze energie în sistem atunci când nu mai bate vântul, această lipsă de predictibilitate generând cheltuieli inutile companiei. Chiar dacă ai capacitate, când stai pe dreapta şi nu produci, nimeni nu îţi dă un leu. Dar în timpul ăsta tu ai cheltuieli. Problema ar putea fi rezolvată dacă ANRE ar reglementa capacitatea pusă la dispoziţie de termocentrale, alocând o cotă fixă. Cerem o reglementare corectă, să nu stăm după vânt. În timpul în care produc eolienele, să se plătească şi rezerva de energie pe care o realizează centralele termice. Costul pentru această rezervă ar urma să fie inclus în preţul reglementat al energiei, care este plătit de populaţie. Energia pe cărbune este o energie sigură, nu depinde de nicio conjunctură internaţională, are materia primă asigurată şi nu au cum să o substituie. Din fericire, corespunde şi normelor de mediu ale UE. În plus, asigură şi protecţie socială pentru oamenii din regiune, care din păcate nu au alternative”, a declarat Ion Pisc, care susţine că o salvare ar putea veni şi din posibilitatea de a face exporturi de energie electrică.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul