Ședința de îndată a CL Târgu-Jiu, fără cvorum

de LM 0


Ședința de îndată a Consiliului Local Târgu-Jiu, pentru validarea șefului CSM, Robert Bălăeț, convocată pentru ieri după-amiază, NU s-a desfășurat din lipsă de cvorum. Aleșii PSD au absentat.

Discuțiile au fost însă tensionate. Primarul Marcel Romanescu s-a certat, din nou, cu consilierul Eduard Lădaru.

Secretarul Primăriei Târgu-Jiu, Grigore Jianu, a constatat lipsa cvorumului, confirmată și de președintele de ședință, care a fost chiar Lădaru.

Eduard Lădaru a reafirmat că instalarea lui Robert Bălăeț la șefia Clubului Sportiv Municipal, nu are nevoie de votul consilierilor locali, și l-a acuzat pe primarul Marcel Romanescu că nu semnează numirea pentru că îi este frică.

Pus la zid de Lădaru, Romanescu a reacționat și i-a reproșat consilierului ALDE că este ”purtătorul de cuvânt al PSD”. Consilierul PNL Nicolae Bobu a intervenit în discuție, luându-i partea edilului.

Secretarul Grigore Jianu a fost invitat de primarul Romanescu să explice de ce instalarea lui Bălăeț în fruneta CSM are nevoie de validare în consiliul local.

Primarul Marcel Romanescu a acuzat, din nou, că majoritatea PSD-ALDE-PSRo și l-ar fi dorit la șefia Clubului Sportiv Municipal pe Dan Marinescu, ginerele consilierului PSRo, Ion Butan.

Distribuie articolul