Scandal monstru între un primar și un jurnalist ! Cine are dreptate ?

de LM 0


Scandal monstru între jurnalistul Claudiu Matei și primarul din Stejari, Robert Păiuși. Edilul acuză că este atacat la comandă, într-un cotidian local, care dezvăluie că Păiuși și-a acordat singur un spor de dificultate de 50% din salariu, deși era ilegal.

În mare, Robert Păiuși recunoaște cam tot ce scrie la ziar. Luând exemplul predecesorilor săi dar și al altor primari din Gorj, în 2016, edilul din Stejari și-a acordat un spor de 50% pentru că face parte din comisia de fond funciar. Ce-a urmat este surprinzător, pentru că Păiuși – primarul a purtat o corespondență cu Păiuși – șeful comisiei, anulându-și propriile decizii.

„M-a șocat vidul pe care primarul Păiuși îl are în ceea ce privește legislația sau cunoștiințele elementare de administrație publică. Și-a acordat spor ca membru de comisie iar peste 5 luni, timp în care a încasat lunar aproximativ 1700 de lei peste salariu, a dat o nouă dispoziție prin care a anulat-o pe prima. Apoi, tot singur, a făcut o cerere prin care a cerut să anuleze dispoziția prin care și-o revocase pe cea inițială. Între timp a venit și un răspuns de la Prefectura Gorj în care spunea clar că dispoziția prin care și-a acordat spor de dificultate este ilegală. Păiuși a găsit de cuviință să se acționeze singur în judecată. Este ceva de noaptea minții, ireal, care nu s-a mai întâmplat în Gorj. Am mai văzut primari care să se dea singuri în judecată dar nu la modul acesta, să nu știi nimic, nimic despre administrație și legislație, nu se poate așa ceva, este analfabet funcțional primarul din Stejari”, a acuzat Matei.

Robert Păiuși spune, însă, că ceea ce a făcut nu este ieșit din comun, din moment ce la fel au procedat 99% dintre primarii Gorjului. „În primul rând pe cel care a scris articolul nu putem să-l numim ca fiind din presă sau ziarist. Nu face parte din marii ziariști ai Gorjului, un om care a fost arestat iar acel site de socializare nu cred că este un ziar sau un trust de media. Acel spor de fond funciar îl au 99% dintre primarii gorjeni, unii au fost mai inspirați și am vrut să fiu și eu la fel, să câștig prin hotărâre judecătorească. Și fostul primar l-a avut timp de 8 ani de zile și viceprimarul. Nu este ceva ieșit din comun acel spor. Comisia de fond funciar este cu totul altă mâncare de pește, sunt ore de muncă în plus, zile de mers pe teren, cu totul și cu totul altceva față de ceea ce facem noi în primărie. După hotărârea venită de la Prefectură, noi am revocat acest spor”, a explicat Păiuși care ne-a mai spus că nu știa că sporurile nu trebuiau să depășească 30% din salariu. Zice că legea nu era în vigoare atunci când și-a acordat el bonusul de 1700 de lei lunar.

Primarul n-a fost singurul care a încasat spor de 50% din salariu. La fel a făcut și viceprimarul Liviu Lungu. „Faceți o comparație între Primăria noastră și celelalte primării, eu știu că nu am niciun spor de niciun fel. Nici de calculator, la niciun salariat, la Stejari nu există așa ceva. Eu ca viceprimar nu am nici spor de vechime, nici la primar. S-au încasat prin instanță (n.r. spor de fond funciar), apoi s-au anulat, deci era comisa care lua, inginerul agronom, eu ca președinte de comisie, comisie formată din 4 membri, dar asta a fost în 2016”, a explicat Lungu.

Primarul din Stejari lansează un atac dur la adresa jurnalistului Claudiu Matei. Robert Păiuși consideră că este atacat la comandă, că cineva vrea ”să-l dărâme”.

„Într-adevăr eu m-am dat în judecată, dar sunt lucuri legale, logice, dacă acel site de socializare habar nu are, nu am cerut mită, am cerut sporurile de muncă pe munca noastră. Iar acel individ care a scris acel articol este obișnuit cu mita. A fost arestat pentru așa ceva, a făcut închisoare. Sunt atacuri la persoană, a apărut un filmuleț de acum 5 ani de zile când am făcut cununia, mai multe. Da, eu cred că cineva îmi poartă sâmbetele. Dacă vezi că cineva e curat și nu ai de ce să te iei de el, te apuci și te iei de tot felul de nimicuri. Cu acest individ nu am avut niciun clinci, nu l-am deranjat. Eu cred că el face misiunea altora, cred că e logic că face asta. Omul e pus la modul „dărâmă-l” !”, a încheiat Păiuși.

Claudiu Matei anunță că-l va da în judecată pe primarul Păiuși pentru acuzațiile lansate în spațiul public. „Este părerea dânsului. Dacî așa este obișnuit că ziariștii scriu la comandă, am dovezi în ceea ce spun, sunt ziariști care servesc masa acasă la Păiuși, scriu la comandă. Eu nu fac parte din acea categorie de așa ziși ziariști pe care-i are în soldă. Eu nu am fost niciodată acuzat de luare de mită, o să-l acționez în judecată. El trebuie să vorbească despre problemele care s-au scris, nu să atace la persoană jurnalistul care a scris”, a încheiat Matei.

Distribuie articolul