Scandal între Troupe şi conducerea Energiei

de LM 0

sport-4

Cumpănaşu, dă-ţi demisia! Să nu se înţeleagă faptul că ducem o campanie anti-Cumpănaşu, ci doar cerem să se respecte regulile nescrise ale sportului. Când o echipă retrogradează, în mod normal, cel care a fost în frunte trebuie să-şi asume răspunderea şi să plătească cumva pentru „performanţa” obţinută. Tocmai de aceea, cineva trebuie să răspundă, iar Dan Cumpănaşu şi Alin Bădescu poartă pe umeri această povară a retrogradării. În mod normal, măcar unul din cei doi trebuie să plece acasă, asumându-şi eşecul. Dar, bine merci, cei doi stau în continuare la club, dând senzaţia că ţin şi cu dinţii de scaun.

 

Contre între unii şi alţii

După ce Porter Troupe şi-a arătat public nemulţumirea faţă de cei care au condus Energia, oficialii acestui club au „copt” un fel de drept la replică în care mai mult se încearcă pasarea „performanţei” în tabăra jucătorilor. Pe româneşte, Bădescu şi Cumpănaşu nu au efectiv nicio vină, alţii fiind vinovaţi pentru nereuşitele echipei. Vorbărie multă, dar şi mici înţepături la adresa celor care au antrenat sau au jucat. Primul luat în colimator a fost Antonis Constantinides. „La secția de baschet, unii au înțeles sau au intuit mai repede pericolul, astfel că la finalul lui decembrie, antrenorul Constantinides și-a luat rămas bun de la echipa cu care și alături de care și-a găsit consacrarea”, se arată în acel comunicat. Dar cine a fost de acord cu despărţirea de Constantinides!? Presa sau fanii? Ce măsuri au luat cu antrenorul care mai mult era pe drumuri între Cipru şi România, decât în sală la antrenamente!? Cumpănaşu a închis ochii cu vestiţii lui ochelari pe frunte.

 

Îi sar în cap lui Troupe

Puşi la zid de către Troupe, cel care a solicitat să i se dea banii restanţi, cei din conducere spun că jucătorul s-a grăbit să facă acele afirmaţii, ba mai mult i se aruncă în cârcă şi retrogradarea Energiei. Acuze absolut nefondate. De ce reproşează Bădescu şi Cumpănaşu abia acum aceste lucruri? Simplu, pentru că din punct de vedere moral au fost părtaşi la eşecuri umilitoare, neluând nicio măsură pecuniară cu jucătorii şi antrenorii pentru rezultate proaste. „La despărțirea de echipă, Porter Troupe a încheiat cu clubul o înțelegere semnată de părți privind cuantumul și data scadentă a obligațiilor clubului către jucător, această dată fiind încă departe de ziua în care el se decide să facă declarații în presă legate de conducerea secției și a clubului și de nedreptățile care, în opinia lui, îi sunt făcute… De asemenea, pentru a fi lucrurile clare, domnul Troupe ar trebui să fie conștient că situația sportivă în care echipa de baschet s-a regăsit la finele sezonului i se datorează în calitatea de căpitan și component de bază al lotului, într-o anumită măsură și lui, neamintind nimic de înfrângerile de neînțeles cu Mediaș, evoluțiile de neexplicat din înfrângerile de la începutul anului 2016 și să nu mai vorbim de greva spontană dinaintea deplasării de la Pitești”, s-a mai spus în comunicatul celor de la Energia.

 

„Prejudiciu de imagine”

Culmea, şefii Energiei întrec măsura spunând că jucătorul a pătat onoarea Energiei. Pe semne că nişte vorbe spuse la supărare cântăresc mai mult decât „isprava” şefilor care au băgat echipa în eşalonul doi. „Dacă cele afirmate despre persoane din conducerea clubului pot fi trecute cu vederea, putând fi puse pe seama relațiilor interpersonale ale jucătorului cu aceștia, atingerea adusă imaginii Clubului Energia nu poate fi iertată, având în vedere și statutul special pe care jucătorul l-a avut la Târgu-Jiu, statut binecunoscut de toată lumea, iar clubul își rezervă dreptul de a acționa pe căile disponibile pentru prejudiciul de imagine creat”, spun ameninţător cei de la Energia. Incredibil! Jucătorii sunt mai vinovaţi decât aceşti şefi care nu văd bârna din ochii lor, dar văd paiul din ochii jucătorilor…

 

„Aruncă noroi pe emblema clubului”

Şi nu este totul. Aceiaşi şefi ai Energiei spun că jucătorii aveau obligaţia de a juca pentru echipa olteană în cupele europene. Fals, dragi conducători, ce îi interesează pe domnii Troupe sau Eziuqwu, jucător plătit de Cumpănaşu cu 9.000 de euro lunar, să reprezinte Federaţia Română de Baschet? Baliverne pe care probabil nici cei care le-au redactat nu le cred. „Trebuie înțeles că neprezentarea echipei, în condițiile în care cu toate greutățile financiare cu care se confrunta, clubul achiziționase tot pachetul necesar de servicii pentru ca echipa să participe, ar fi atras drastice sancțiuni financiare și sportive nu doar pentru club, ci și pentru Federația Română de Baschet, situație în care ar fi fost greu de crezut că acei jucători responsabili de o asemenea rușine pentru Federație ar mai fi putut să-și găsească loc la o echipă din România. Unii mai inteligenți au înțeles acest pericol, acționând ca atare și sacrificându-se, alții nu au avut capabilitatea să înțeleagă sau nu au fost interesați, plecând peste hotare. Cu atât mai mult este regretabilă atitudinea lui Troupe față de clubul ce i-a fost casă și familie vreme considerabilă, părăsindu-l imediat ce situația financiară s-a înrăutățit, ca un adevărat sportiv profesionist și apoi aruncând cu noroi pe emblema clubului”, se mai arată în comunicatul Energiei.

C. BRUJAN

Distribuie articolul