Scandal cu jigniri la persoană între Iriza și Belgher ! Motivul ?

de LM 0


Leonida Belgher, revoltat până la cer că senatorul Iriza a cerut scutire de impozite pe motiv că este revoluționar. „Amărâții de-abia își plătesc taxele iar miliardarii vor scutiri!” constată consilierul PMP. Leonida Belgher a fost, luni după-amiază, la ședința consiliului municipal, încercând să-i convingă pe aleși să nu voteze cererea lui Iriza de scutire de la plata impozitelor. În replică, parlamentarul ALDE îl face pe fostul coleg de la PMP „boschetar” și „handicapat”.

Leonida Belgher se declară scârbit să mai trăiască în România. Nu știa că Scarlat Iriza este erou al Revoluției din 1989 și că asta-i dă dreptul la diverse beneficii. „Amărâții nu au bani să-și plătească impozitele și totuși le plătesc și miliardarii vin în Consiliul Local să-i scutim de plată ? Este strigător la cer ! Toți cei care i-au votat sunt singurii vinovați pentru tot ce se întâmplă în țara asta. Nu am știut că am avut un erou în județul Gorj. Și eu am fost în Revoluție, să mă ierte Dumnezeu, am avut pistolul în mână dar nu a trebuit să iau certificat de revoluționar. Sincer, cum e posibil, toată lumea ar trebui să-i demascăm pe acești oameni care au luat certificate și profită de pe spinarea amărâților. Dacă nu-l facem suntem terminați ca nație. Eu am vorbit cu toți consilierii, au zis că e legal și că nu pot să încalce legea, cei care au profitat trebuiau să-și retragă de bun simț proiectul”, a spus Belgher.

Belgher a fost coleg, la PMP Gorj, cu Scarlat Iriza. Nici când erau în aceeași formațiune politică nu aveau relații bune.

Replica senatorului Iriza este dură. Îl face ”boschetar” pe consilierul PMP și-l întreabă ce impozite a plătit el la stat, în ultimii 28 de ani. Iriza ne-a mai spus că, tot în baza certificatului de revoluționar, a primit de la Primăria Târgu Jiu și loc de veci gratuit în cimitirul municipal, loc pe care este dispus să i-l dea lui Belgher.

„Dar de ce nu a venit acum 20 de ani sau atunci era boschetar ? Noi am fost colegi de serviciu și știu că era boschetar, ce să fac acum, să dau replică unui boschetar, unuia care e certat cu legea ? Hai domne’ mă lași, ce casă are, era un no name. Nu vreau să dau replici la un boschetar fratele meu, înțelge că nu mă cobor la nivelul lui Belgher. Dacă fac asta, înseamnă că sunt și eu ca el. Să aducă și el câte impozite și taxe a plătit în 28 de ani. Să vadă că Iriza a plătit miliarde și el câțiva lei. Eu sunt scutit prin lege, nu de tot impozitul pe clădiri și terenuri, ci numai pe jumătate din jumătatea mea”, a replicat Iriza la Radio Infinit.

Senatorul ALDE ne-a mai anunțat și că, vineri, va depune o nouă cerere la Primăria Târgu-Jiu pentru a primi, tot în baza legii, un hectar de pământ și 200 de metri pătrați de spații comerciale. Terenul vrea să-l împartă în loturi pe care să le distribuie unor cupluri de tineri căsătoriți.

„O să împart terenul în 20 de parcele de câte 500 de metri și o să-l dau la tinerii căsătoriți cu merite deosebite. Iriza știe să și dea, nu numai să ceară. Dar cere pe lege, nu pe lângă lege. M-am gândit la asta de pe vremea când era Cârciumaru primar, dar el nu a vrut să dea, e treaba lui. Culmea, numai Consiliul Local și Primăria Târgu Jiu au fost împotrivă, în lege scrie că locul de veci, scutirea de impozit, pământul și spațiul comercial nu se dă prin hotărâre de CL, se dă de primar, doar prin hotărârea lui”, a încheiat Iriza.

Distribuie articolul