Ruşeţ, cadoul „otrăvit” al lui Boza la negocierile cu sindicatele

de LM 0

Administraţia Complexului Energetic Oltenia nu stă cu mâinile în sân şi a pregătit cei mai buni specialişti pentru negocierea contractului colectiv de muncă. Faţă de negocierile anterioare, din acest an obligaţia este ca la negocieri să fie prezenţi doi membri ai Directoratului. De asemenea, alături de aceştia sunt prezenţi directorii unor direcţii reprezentative sau de la nivelul sucursalelor, precum şi consilieri. Unul dintre şefii care participă la negocieri este Ion Ruşeţ, fost lider de sindicat în cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie şi în cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia. Ruşeţ este văzut ca un atu al administraţiei în relaţia cu sindicatele. Acesta cunoaşte foarte bine strategiile liderilor din cele patru federaţii şi ştie cum să negocieze, astfel încât administraţia să nu fie pusă în dificultate de către sindicalişti. Pe de altă parte, Ruşeţ a recunoscut că este membru cotizant al SMEO.

 

Sindicatele, cu greva în aşteptare

În acelaşi timp, sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt pregătire să iasă în stradă, dacă negocierile pentru noul contract colectiv de muncă vor eşua. Administraţia companiei nu pare dispusă să onoreze solicitările federaţiilor reprezentative. Cele mai mari probleme la negocieri le vor ridica măririle de salarii. Liderii de sindicat au mai anunţat că au solicitat administraţiei creşterea la 15 lei a valorii tichetului de masă, creşterea valorii adaosului lunar la salariu. Se mai solicită tichete de vacanţă, cota de cărbune, bilete de tratament şi mai ales egalizarea salariilor. Federaţiile reprezentative nu au uitat nici primele de ziua meseriei sau de sărbători.

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul