Romanescu vrea ca Târgu Jiul să organizeze și în anii viitori turneul național de baschet 3 contra 3

de LM 0


Încântat de succesul turneului de baschet de stradă, primarul Marcel Romanescu vrea să-l organizeze și-n anii viitori.

Edilul Târgu-Jiului a discutat cu oficialii din Federația Română de Baschet care i-au spus c-ar intenționa să mute o parte din competiții în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu.

Sâmbătă și duminică, orașul lui Brâncuși a găzduit Turneul Final al Ligii Nationale de Baschet 3×3, feminin și masculin.

Noua Sală a Sporturilor din Târgu-Jiu urmează să fie pusă la dispoziția celor interesați s-o închirieze. Acum se așteaptă un regulament ce urmează să fie întocmit de către Direcția de Patrimoniu, a mai precizat primarul Romanescu.

Marcel Romanescu a discutat, sâmbătă seară, la Târgu-Jiu, cu ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, despre preluarea Clubului Sportiv Pandurii, cel condus acum de Mihai Prunariu. Edilul zice că este posibil să se întâmple de la 1 ianuarie 2019.

Distribuie articolul