Romanescu: „Putem face credit pentru parcarea din fața Tribunalului Gorj”

de LM 0


Primarul Romanescu, dispus să facă împrumut bancar pentru realizarea unei parcări subterane în fața Tribunalului Gorj.

La Interviurile Infinit FM, edilul Târgu Jiului a declarat că această viitoare investiție, alături de cele două parcări supraetajate care ar urma să apară în zona Pieței Centrale și cea subterană de la Stadionul Municipal, va duce la decongestionarea traficului în centrul orașului. Zilele care urmează, Romanescu va discuta cu arhitecții pe tema parcării de la tribunal. „Avem un studiu de oportunitate în privința unei parcări supra-etajate în Piața Mare și un proiect pe PNDL pentru parcarea de la Super 2000, tot o parcare supra-etajată. Mai mult, din discuțiile cu directorii Primăriei, urmează să mă întâlnesc cu arhitecții de la nivelul municipiului pentru realizarea unei parcări subterane în parcul din fața spitalului Tudor, a Tribunalului. Odată cu finalizarea stadionului, a două parcări în zona Pieței Centrale, poate una și în fața spitalului, putem să eliberăm arterele din această zonă. Cea mai aglomerată zonă din Târgu Jiu este zona centrală. Dacă fluidizezi traficul din zona centrală, se poate circula normal. Dacă nu rezolvăm din bani guvernamentali, pentru rezolvarea problemelor cetățenilor din Târgu Jiu, îți poți asuma, inclusiv un credit”, a spus Romanescu.

Romanescu a mai anunțat că-n 2018 vor apărea 5 noi baze sportive în incinta școlilor din Târgu-Jiu.

Distribuie articolul