Romanescu explică soluția de CLASARE: Niciun alt angajat de la Patrimoniu n-a confirmat acuzațiile aduse lui Rotaru

de DR 0

Marcel Romanescu explică de ce comisia de disciplină, din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, a venit cu soluția de clasare, în cazul acuzațiilor pe care o salariată i le-a adus lui Marian Rotaru, directorul Direcției de Patrimoniu, celebru în toată țara după ce și-a făcut pedichiura la serviciu.

”Niciunul dintre angajații Direcției n-a putut confirma aspectele semnalate” spune edilul municipiului.

Raportul comisiei de disciplină a fost finalizat pe 5 noiembrie şi a vizat trei plângeri făcute de aceeaşi salariată. Femeia, care lucrează la audit, l-a acuzat pe Rotaru de agresiuni verbale, obstrucţionarea activităţii, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi refuzul de a-i aproba concediul de odihnă.

Primarul Romanescu zice că el este cel care a îndreptat plângerile către comisia de disciplină.

Marcel Romanescu susține că așteaptă să vină o soluție cât mai repede, și-n scandalul ”pedichiura”. Edilul pune nemulțumirile unor angajați de la Patrimoniu și pe seama comportamentului directorului Marian Rotaru.

Distribuie articolul