Renegocieri pentru exproprierile de pe şoseaua de centură

de LM 0

exproprieri-grup

Edilul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat că preţurile pentru exproprierile pentru noua şosea de centură vor fi renegociate. Astfel, proprietarii terenurilor ar putea încasa mai mulţi bani de la stat. Cârciumaru a mai declarat că în prezent se lucrează pe mai multe şantiere din municipiu, cele mai importante fiind cel al şoselei ocolitoare, la stadion şi la Sala Sporturilor.

 

Oraşul Târgu-Jiu, un şantier

„La ora actuală, după cum se vede, avem foarte multe șantiere. Se lucrează la centura de ocolire a orașului, și putem spune că am făcut un pas foarte mare, pentru că CNADNR va veni să renegocieze prețurile la teren și la case, se lucrează la stadion, la sala de sport, am început lucrările la sala de sport de la Liceul Economic, se lucrează la înlocuirea în totalitate a rețelelor de canalizare din cartierul Debarcader, unde, într-adevăr, creăm disconfort, dar suntem obligați să înlocuim toată rețeaua de canalizare, iar peste o zi sau două vor începe lucrările și la canalizarea pluvială. De asemenea, lucrăm la canalizare în zona Petrești-Sf. Dumitru-Drăgoeni și pe Luncilor. Este, într-adevăr, un disconfort, dar trebuie să avem răbdare. Să mergem pe străzile finalizate – 16 Februarie, Dobrogeanu Gherea, Mărășești, Panduri – să vedem cum arată după ce au trecut prin perioada de șantier. Așa vor arăta toate străzile unde lucrăm în momentul de față. De asemenea, cele două blocuri de locuințe sociale sunt aproape gata, iar în septembrie vom repartiza locuințele, lucrăm la cele două blocuri ANL în cartierul Narciselor, s-a ținut licitația și vor începe lucrările în cartierele Grivița I și II, unde se va înlocui vechea canalizare, programul ISPA se apropie și el de sfârșit și lucrăm cu rezultate foarte bune la contorizarea apei pe apartament”, a precizat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.

MĂDĂLINA TUDOR

Distribuie articolul