Remiză albă între Pandurii și Viitorul Pandurii

de LM 0


Scor egal, sâmbătă, 0-0, între cele două echipe Pandurii din Târgu-Jiu, în partida disputată pe terenul sintetic de lângă stadionul municipal. Elevii lui Bogoi au reușit să înscrie în repriza a doua, dar golul nu a fost validat pentru că arbitrii nu au văzut că mingea a intrat în poartă cu toată circumferinţa, aşa cum scrie în regulament.

Disputat pe caniculă, meciul a adus la stadion peste 500 de spectatori, în cea mai mare parte suporteri ai echipei locale Pandurii Lignitul Târgu-Jiu.

”A fost un meci destul de bun, împotriva unei echipe mult mai experimentate. Am avut două oportunități de a-l câștiga. Părerea mea că a fost gol la faza aceea” a declarat, la conferința de presă, antrenorul Adrian Bogoi.

În urma partidei de sâmbătă, Pandurii Lignitul a reușit să obțină primul punct după 4 etape, în vreme ce ACS Viitorul Pandurii Târgu-Jiu are 4 puncte. Pentru elevii lui Bogoi urmează partida din Cupa României, miercuri, cu Flacăra Horezu.

Antrenorul oaspeților, Cristian Lupuț, s-a declarat nemulțumit de calitatea jocului. În opinia sa, Pandurii vs. Pandurii nu a fost un derby al Târgu-Jiului ci o partidă între două formații cu aceleași obiective.

Distribuie articolul