Război fratricid în PNL

de LM 0

BANTA-ORZAN

Liberalii Victor Banța și Gheorghe Orzan nu vor să renunțe la mandatele de consilieri județeni, după ce le-a fost retrasă susţinerea politică. Cei doi declară că nu sunt motive să îşi piardă mandatele şi nu vor renunţa la acestea. Faptul că s-au aflat pe listă pe locuri eligibile echivalează cu faptul că numele lor au adus voturi.

 

„Am câştigat votul oamenilor”

Banţa şi Orzan au declarat că au fost soldaţi disciplinaţi ai partidului, iar măsura luată este nedreaptă şi o vor contesta. De data aceasta, Gheorghe Orzan nu va mai respecta măsura luată de partid, întrucât consideră că îşi merită mandatul de ales judeţean.  „Este o măsură injustă, pentru că nu am ieşit din cuvântul partidului. Este un mandat pe care l-am câştigat prin vot şi nu renunţ la el. Numai ce am primit certificatul din partea Biroului Electoral Judeţean. A fost recunoscut votul alegătorilor, iar acum acesta este pus în balanţă cu o decizie de partid. Eu am câştigat votul oamenilor”, a declarat Gheorghe Orzan.

 

Banţa spune că decizia e aberantă

Fostul prefect Victor Banța este de părere că nevalidarea mandatelor de consilieri județeni este cel puțin aberantă, având în vedere faptul că nici el și nici colegul său de partid, Gheorghe Orzan, nu au încălcat în vreun fel statutul partidului. Banţa este de părere că atât el, cât şi Orzan s-au implicat activ în organizarea campaniei electorale pentru PNL. Celor doi li s-ar fi cerut să renunţe la mandate pentru ca partidul să nu facă acest lucru: „Mi s-a cerut să renunţ la mandatul de consilier judeţean. Este inexplicabil pentru mine; sunt liberal din 2002 şi am avut mereu rezultate în partid. Am mai trecut prin momente grele şi nu am trădat partidul. Eu nu îmi reproşez că nu am muncit suficient în campanie pentru că ştiu ce am făcut”.

Banţa nu se află la prima lovitură din partea PNL. Pe vremea în care liberalii erau conduşi de către Dian Popescu, a renunţat la postul de inspector guvernamental în speranţa că va fi pus de partid vice la Consiliul Judeţean Gorj. Nu a fost aşa, în locul său fiind desemnată Mădălina Ciolocoi.

 

Adio, dar vor să rămână cu ei!

Liberalii-şefi Tudor Barbu şi Dan Vîlceanu susţin că Gheorghe Orzan şi Victor Banţa au pierdut mandatele de consilieri judeţeni, dar cei doi rămân în PNL. Astfel, conducerea liberală se aşteaptă ca cei doi să muncească pentru partid şi la alegerile din toamnă, când vor fi aleşi politicienii care vor reprezenta Gorjul în Parlament. Este greu de crezut că Orzan şi Banţa vor înghiţi cactusul oferit de şefii partidului pe post de amandină. „Nu este vorba nici de plecarea lui Gigi sau Victor din partid, ci de retragerea mandatelor de consilieri judeţeni. Este vorba de cine şi cât a muncit în partid în campanie. Domnul Gigi a pierdut trei localităţi de care a răspuns. Iar la Polovragi a pierdut în mod inexplicabil. După campanie se fac analize cine a muncit, cine a avut rezultate, cine nu. Dacă nu faci astfel de analize, la următorul scrutin vei avea rezultate mai slabe”, a spus Tudor Barbu.

 

De ce fără cei doi?

Dan Vîlceanu a ţinut să precizeze că acesta a fost singurul motiv care a stat la baza retragerii mandatelor de consilieri judeţeni, adăugând faptul că şi la Borăscu s-a întâmplat acelaşi lucru cu anumiţi consilieri locali. „Am avut o înţelegere că se vor retrage cei care nu au avut rezultate. Nu este vorba de ce au câştigat sau au pierdut. Au fost o sută de persoane care le-au cerut să renunţe la calitatea de consilier judeţean. Înseamnă că se agaţă de calitatea de consilier judeţean”, a spus Dan Vîlceanu. Următorul pe listă ar putea fi Tudor Barbu, care după 15 iulie ar putea afla dacă mai rămâne sau nu co-preşedinte la PNL Gorj şi dacă va mai candida sau nu în Gorj.

MĂDĂLINA TUDOR

Distribuie articolul