”Puterea Dragostei” revine cu sezonul doi imediat ce se termină primul. Când va avea PREMIERA

de LM 0


La două zile după finalul primului sezon din ”Puterea Dragostei”, începe cel de-al doilea.

Sezonul al doilea din ”Puterea Dragostei”, de pe Kanal D, va debuta luni, 15 iulie, de la ora 11:00. Emisiunea de tip matrimonial, prezentată de Andreea Mantea, va fi difuzată în două reprize, de luni până vineri, de la ora 11:00 și de la ora 17:00, iar gala eliminatorie va avea loc în fiecare sâmbătă după-amiază, de la ora 15:30, anunță Kanal D.

Câștigătorul primului sezon al emisiunii ”Puterea Dragostei” va fi stabilit sâmbătă, 13 iulie, de la ora 15:30.

Castingul pentru cel de-al doilea sezon se află în desfășurare și deja a avut loc în București la sfârșitul săptămânii trecute și urmează să ajungă la Cluj-Napoca. Formatul presupune ca șase femei și șase bărbați să locuiască separat, însă vor petrece opt ore pe săptămână împreună. Publicul are un rol esențial, formatul presupune ca oamenii din fața televizoarelor să își voteze săptămânal favoritul.

Cine atrage cele mai multe voturi din partea publicului va primi un premiu în bani. Emisiunea este filmată în Turcia, într-o casă special amenajată pentru concurenți.

Distribuie articolul