Pui de urs, alungat la Stanesti

de LM 0

Un pui de urs a fost zărit, marți la prânz, pe un drum din comuna Stănești, localnicii alungându-l cu ajutorul câinilor.

Animalul a intrat în gospodăria unui bărbat din satul Curpen, iar de aici a fugit pe drumul principal vreo câteva sute de metri. Gălăgia făcută de câini l-a speriat pe puiul de urs. Sătenii au declarat că animalul nu a făcut pagube prin gospodării.

A fost mobilizare la Stănești pentru puiul de urs, mai ales după scandalul de la finalul săptămânii trecute, cu ursul lovit de mașină lăsat în agonie pe marginea drumului, în județul Harghita. În comuna gorjeană, mai mulți polițiști, jandarmi și vânători au pornit în căutarea puiului de urs, dar nimeni nu i-a dat de urmă. Cel mai probabil s-a retras în sălbăticiune.

Primarul Ștefan Blideanu a declarat că elevii de la școala din sat au fost avertizați să nu plece spre casă neînsoțiți de părinți.

Distribuie articolul