PSD Gorj anunță vizita ministrului Pop. Bordușanu: „Vine luni, va lămuri problema sporurilor”

de LM 0


Social-democrații gorjeni anunță vizita în Gorj a ministrului Educației, deși nu se știe, deocamdată, dacă Liviu Pop va mai face parte din echipa noului premier Viorica Dăncilă.

„Va veni, luni, la Gorj pentru o discuție cu inspectorii generali din Oltenia. Va lămuri și problema sporurilor”, a declarat, la Interviurile Infinit FM, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Bordușanu.

De un an, este scandal în județ pe această temă. Nici prefectul, nici parlamentarii n-au putut închide conflictul dintre Inspectoratul Școlar și directorii de școli. Miercuri, 4 șefi de unități de învățământ s-au plâns, într-o conferință de presă, că inspectorul general Ion Ișfan i-a amenințat pentru a-i obliga să dea jos sporul din ștatele de plată.

Distribuie articolul