PSD are lideri noi la Dănești și Tismana

de LM 0


Lideri noi la organizațiile PSD din Tismana și Dănești.

În comuna de lângă Târgu-Jiu, președinte a fost ales, recent, Dan Paliță, în vreme consiliera locală Gabriela Tâlvescu conduce, de câteva săptămâni, PSD Tismana.

La Stănești, organizația social-democrată are un lider interimar, pe Constantin Pilea, urmând să aibă loc alegeri până la jumătatea acestei luni, a precizat Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.

Cât despre conferința județeană de alegeri, pe tema căreia a fost un adevărat scandal în cadrul PSD Gorj, în acest an, Bordușanu n-a putut spune dacă va mai fi sau nu organizată în 2018.

Distribuie articolul