Proteste în Târgu Jiu şi Motru. Ce mesaj a avut un copil de 11 ani

de LM 0

Circa 200 de gorjeni, în cea mai mare parte tineri, au protestat în Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu împotriva adoptării ordonanțelor privind grațierea și modificarea codurilor penale. „Vrem dreptate, nu imunitate!“, „București, Gorjul te susține“, „Am dormit, dar acum ne-am trezit“, „Jos PSD!“, „Jos Dragnea!“ au fost lozinicile care au fost scandate cel mai frecvent de către participanții la protest.

 

Protestatar la 11 ani

La protest au venit și mai mulți bătrâni, împreună cu nepoții. Diana are vârsta de 11 ani și a venit în Piaţa Prefecturii cu bunicii săi, pentru că părinții sunt plecați la muncă în străinătate. Fata spune că românii au plecat din țară din cauza politicienilor: „Nu sunt de acord cu ce a făcut Guvernul. Nu vreau să fie eliberați din pușcărie politicienii cu probleme. Din cauza lor și a PSD, milioane de oameni au ales să meargă în străinătate pentru un trai mai bun“.

Protestatarii au ajuns şi la sediul PSD Gorj şi au scandat lozinci împotriva Guvernului Grindeanu şi a liderilor PSD.

Scandări şi la Motru

Alte zeci de persoane au ieşit în stradă în municipiul Motru, purtând steaguri tricolore. „Ieşiţi din case. Vrem democraţie, hoţii în puşcărie!”, „Hoţii! Hoţii”, au fost câteva din scandările motrenilor. Printre participanţi s-au numărat şi lideri ai PNL.

ALIN PETRE

Distribuie articolul