Protest al dascălilor în fața Prefecturii Gorj. Ce au cerut?

de LM 0


Protest al dascălilor, joi, în fața Prefecturii Gorj.

Nemulțumirile sunt legate de modul în care sunt acordate salariile și sporurile pentru diversele categorii din sistem, dar și de unele reforme anunțate de Ministerul Educației.

Un spor de 10%, pentru suprasolicitare neuropsihică, ce nu a fost achitat personalului nedidactic care lucrează cu copii cu probleme speciale, a fost una dintre temele cele mai discutate pe parcursul acțiunii de protest, la care au participat circa 200 de persoane.

Liderul sindical Constantin Huică, președinte al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, a amintit că guvernul a încheiat un protocol cu sindicatele, la sfârșitul lui 2018, tocmai pentru a evita un protest de amploare. Promisiunile făcute atunci, însă, nu au fost respectate.

Simona Urulescu, lider sindical, crede că Ministerul Educației testează reacția dascălilor la diversele inițiative de reformare a sistemului de învățământ. Profesorii sunt, însă, nemulțumiți și cer ca sporurile să fie acordate în mod egal.

Distribuie articolul