Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, adoptată de Senat

de LM 0

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent. Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori „pentru” şi 13 „contra”. Şapte senatori s-au abţinut.

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Pe 1 septembrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie.  Şerban Nicolae a propus ca votul să fie nominal, prin strigarea prezenţei, iar proiectul avea nevoie de minimum 91 de voturi pentru a fi adoptat de Senat.

 

 

Grupul senatorilor USR a solicitat Biroului permanent să nu supună plenului Senatului iniţiativa legislativă pe motiv de neconstituţionalitate. Biroul permanent al Senatului a respins solicitarea USR de a nu se supune la vot propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei. Biroul permanent al Senatului a aprobat ca acest for legislativ să includă, la primul punct de pe ordinea de zi, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei referitoare la definirea familiei şi a respins solicitarea USR de a nu supune la vot această iniţiativă legislativă pe motiv de neconstituţionalitate.

„Biroul permanent a aprobat ordinea de zi, astăzi la primul punct la plen, pe ordinea de zi este punctul referitor la modificarea articolului din Constituţie care vizează definirea familiei. Această modificare va trebui să fie supusa Referendumului popular. E principalul punct pe care l-am discutat astăzi la Biroul Permanent”, a afirmat marţi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, după şedinţa Biroului.

 “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consiţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: „Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată”.

 

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 6 iulie legea de modificare a Legii referendumului, după ce a cerut reexaminarea ei în Parlament şi a sesizat şi Curtea Constituţională, însă CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea şefului statului.

Potrivit textului legii, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

 

Distribuie articolul