PROGNOZA METEO. MARŢI, 14 Noiembrie

de LM 0

Temperatura aerului va fi în scădere fată de intervalul anterior, mai accentuat nord-estul tării, însă cu toate acestea valorile termice vor fi apropiate de cele normale, chiar peste acestea în partea de sud a teritoriului. Maximele se vor încadra între 5…6 grade în nordul Moldovei si 17…18 grade în Lunca Dunării, iar minimele vor fi cuprinse între 0 si 10 grade. Cerul se va acoperi treptat si în regiunile sud-estice, astfel că vremea va fi predominant închisă. Temporar vor fi ploi slabe sau burnită, local în vest, sud-vest si centru si izolat în rest. În Carpatii Orientali, mai ales la altitudini mari, pe arii restrânse vor fi si precipitatii sub formă de lapovită si ninsoare. În special pe parcursul zilei, vântul va sufla în general moderat în estul, sud-estul, dar trecător si în vestul extrem al tării. Dimineata si noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase va fi ceață.

Distribuie articolul