Profesorii își cer salariile înainte de Paște, oare le și primesc ? Ișfan: „Totul depinde de…”

de LM 0


Nemulțumiri în educație. „Suntem singura categorie de bugetari care nu-și primește salariul înainte de Paște”, spune liderul sindical Constantin Huică.

Președintele USLI Gorj pune totul pe seama bulibășelii legislative. Huică susține că anumite categorii de personal au fost omise din grila de salarizare, ar trebui modificat din nou programul de salarii iar asta se poate face printr-o nouă ordonanță de guvern.

Premierul Viorica Dăncilă declara, marți, că salariile bugetarilor vor fi virate, săptămâna aceasta, înainte de Paște.

„Singurii care nu-și primesc salariile din sectorul bugetar sunt cei din învățământ. Este încă o palmă dată învățământului, un semnal de alarmă, cât de mult apreciează guvernul profesorii. Sunt probleme cu salariile de la legea salarizării unitare, sunt profesori care nu regăsesc în categorii, în grila de salarizare. Pentru a se putea da salariile, trebuie modificat programul de salarii iar asta nu se poate face pentru că trebuie modificată legea. Sunt categorii de personal care sunt omise din ordonanță. Este vorba de acea majorare de 20% de care benficiază personalul din învățământ din martie”, a spus Huică.

Inspectorul școlar general Ion Ișfan anunță că, ieri, a dat drumul la banii pentru plata salariilor. Asta nu înseamnă, însă, că toți dascălii își vor primi lefurile până vineri. Totul depinde de rapiditatea cu care contabilii depun actele la trezorerie.

„Am dat drumul la salariile care trebuiau să intre pe data de 14. Acum, fiecare unitate de învățământ cum se încadrează în timpul fizic de a duce documentele la trezorerie, pot să primească banii vineri sau în primele zile ale săptămânii viitoare. Noi am făcut deschiderile de credite pentru toate unitățile de învățământ. Și eu aș fi vrut să intre banii mai repede și la Inspectoratul Școlar, și la mine pe card, dar fizic nu se pot face aceste lucruri pentru ziua de salarii este pe 14 ale lunii”, a spus Ișfan.

Distribuie articolul