Procesul lui Toni Greblă, amânat cu o lună. Motivul?

de LM 0


Procesul lui Toni Greblă, la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a amânat cu o lună.

Instanța supremă a stabilit un nou termen în dosar pentru începutul lunii noiembrie, după ce avocații lui Greblă au cerut un răgaz pentru a studia motivele de apel depuse de DNA la sentința din luna mai de achitare a tuturor inculpaților.

Șeful Secretariatului General al Guvernului este judecat în acest dosar împreună cu finul său, Ion Bârcină, zis Dan Goeru, dar și alți oameni de afaceri. Cu toții au fost găsiți nevinovați de către judecători, dar decizia nu este definitivă, acum începând judecarea apelului depus de DNA la verdictul respectiv.

La sosirea la instanța supremă, Toni Greblă a comentat și componența completului de cinci judecători, alți politicieni aflați în situația sa fiind nemulțumiți de modul de formare a completului. Politicianul gorjean a precizat însă că nu este interesat de cine judecă, el având convingerea că de acum încolo nu se mai pot face presiuni pe judecători pentru a da o sentință sau alta, în funcție de anumite interese.

„Pe mine nici nu mă interesează cine judecă. Oricine din judecătorii Înaltei Curţi pot să judece, eu cred că etapa în care anumite influenţe se exercitau şi asupra organelor de urmărire penală şi asupra unor judecători a trecut sau a cam trecut, astfel încât nu am probleme cu compunerea instanţei de judecată”, a menționat Greblă.

Distribuie articolul