Procesul dintre Pandurii și acționari a fost SUSPENDAT de Curtea de Apel Craiova!

de LM 0


Procesul dintre Pandurii și acționari a fost SUSPENDAT, miercuri, de Curtea de Apel Craiova.

Instanța a invocat un text de lege, abrogat la sfârșitul anului trecut printr-o ordonanță de urgență care a modificat Codul de Procedură Civilă. Instanța nu a precizat când va fi reluat procesul.

Suspendarea are legătură cu demersul Asociației Sportive Fotbal Club București, al cărei reprezentat, Napoleon Tudor Spartacus Iacov, a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea Consiliului Local și a Consiliului Județean Gorj.
Cererea a fost respinsă pe 23 ianuarie de Curtea de Apel Craiova, dar nu printr-o decizie definitivă. Iacov are posibilitatea de a contesta sentința, ceea ce a dus la decizia de suspendare a procesului dintre club și acționari.

Nu se știe, deocamdată, dacă va fi influențat și procesul de faliment care se află încă pe rolul Tribunalului Gorj, următorul termen fiind la sfârșitul acestei luni.

În lipsa celor 2 milioane de euro, la plata cărora au fost obligați acționarii, anul trecut, Clubul Pandurii rămâne cu o situație financiară grea, acum, înaintea reluării campionatului Ligii a doua. Duminică, gorjenii întâlnesc pe teren propriu, Petrolul Ploiești.

Distribuie articolul