Primesc angajaţii CEO grupa de muncă pentru condiţii deosebite?

de LM 0

termo-rovinari

Liderul de sindicat Manu Tomescu, din cadrul Termocentralei Rovinari, a declarat că a început o campanie pentru obţinerea grupei de muncă pentru condiţii deosebite. Potrivit sindicalistului, administraţia Complexului Energetic Oltenia este obligată să acorde grupa respectivă. „Așa cum le-am promis membrilor de sindicat, colegii din Termocentrala Rovinari, că o să încerc să găsesc răspunsuri în ceea ce privește acordarea grupei de muncă pentru condiții deosebite, pentru salariații din Termocentrala Rovinari, care lucrează în aceste condiții, vă informez că de astă vară am tot umblat și m-am interesat, iar concluzia la care am ajuns este că nu se respectă CCM-ul și suntem tratați într-un mod discriminatoriu. Și pentru că v-am mai promis că o să încep o campanie pentru a atrage atenția asupra acestui lucru, și pentru a ne recâștiga și apăra acest drept, o să o iau cu începutul, încet și pas cu pas, și împreună să încercăm să deslușim acest «mister», care ne privează de acordarea grupei de muncă pentru condiții deosebite! Pentru început vă informez că, conform Contractului Colectiv de Muncă 2015-2017, noi, salariații din Termocentrala Rovinari, avem prevăzute locuri de muncă cu condiții deosebite”, a declarat Manu Tomescu.

 

Prevederile CCM

Manu Tomescu a vorbit despre prevederile din actualul contract colectiv de muncă în legătură cu grupa de muncă pentru condiţii deosebite: „Caracterizarea generală a activităţilor desfăşurate în Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. Art.1.(2) a) în activitatea de energie: zona de activitate mare, cu instalaţii şi echipamente energetice care presupun efort fizic deosebit şi suprasolicitare nervoasă şi vizuală, corelate cu un grad ridicat de profesionalism menite să asigure siguranţa în funcţionare şi prevenirea pericolelor, incidentelor sau avariilor, lucru în spaţii închise, izolate, existenţa pericolelor de electrocutare, căderi de la înălţime, lucru la înălţimi, lucru sub acţiunea agenţilor chimici (amoniac, hidrazină, acid clorhidric, acid sulfuric, păcură, gaz de sondă), temperaturi extreme, pulberi de cărbune şi cenuşă, vibraţii, zgomot peste valorile normale în anumite locuri de muncă, iluminat artificial, manipularea de mase agabaritice, radiaţii etc.; Anexa nr. 20. Anexa aviz, condiţii deosebite, Sucursala Electrocentrale Rovinari: Secția Exploatare Termomecanică; Secția Chimică; Laborator calitate combustibil;  Laborator analize chimice; Atelier Instalații Hidraulice; Atelier Concasare 1; Atelier Concasare 2; Atelier Concasare 3; Atelier Benzi Centrale; Secția PRAM-AMC; Atelier Reparații Instalații Combustibil; Atelier Reparații Hidro-Chimic Prelucrări Mecanice; Secția Reparații Mori; Secția Reparații Cazane; Secția Reparații Turbine; Atelier Reparații Electrice; Laborator Control Nedistructiv. Deși aceste lucruri de muncă au avizul de încadrare în condiții deosebite, eliberat de Inspecția Muncii și sunt prinse în C.C.M, ele sunt interpretate la cheremul administrației, găsind tot felul de condiționări pentru a ne putea fi acordate”, a mai spus sindicalistul.

CĂTĂLIN STOICA

Distribuie articolul