Primarul din Albeni și-a dat demisia

de LM 0

Edilul comunei Albeni, Silviu Ionuţ Stan, şi-a depus demisia la sediul primăriei din localitate. Intenţiile edilului au fost făcute publice pe o reţea de socializare, însă Ionuţ Stan a lăsat şi o demisie scrisă, care acum a ajuns la mapa secretarului Primăriei Albeni, Răzvan Nica. Acesta a precizat că va prezenta demisia primarului în şedinţa Consiliului Local Albeni. Potrivit legii aleşii locali trebuie să ia act de demisie, iar Prefectura Gorj va constata încetarea mandatului, prin demisie.

 

Care sunt variantele?

Secretarul Primăriei Albeni a precizat că aleşii din Albeni au posibilitatea de a desemna un reprezentant în fruntea primăriei. Mai există varianta ca secretarul Răzvan Nica să preia atribuţiile primarului până la noi decizii sau Prefectura Gorj va nominaliza un conducător pentru primărie. În momentul de faţă comuna Albeni nu are viceprimar. Rămâne de văzut care va fi soarta primarului Silviu Ionuţ Stan, din Albeni, şi dacă şi aici vor avea loc alegeri parţiale.

 

Nu se înţelege cu aleşii locali

Primarul din Albeni, Silviu Ionuț Stan, a anunțat că va demisiona din funcție din cauza neînțelegerilor pe care le are cu consilierii locali. Edilul a declarat că îşi va depune demisia în data de 1 iunie. „Dragi locuitori ai comunei Albeni, va multumesc pentru toata sustinerea pe care mi-ati acordat-o in campania electorala si in timpul mandatului.Sper ca nu v-am dezamagit pana acum si sunteti multumiti de realizarile facute de mine in comuna Albeni. Sunt foarte multe lucruri de facut in comuna ,lucruri pe care eu impreuna cu dumnevaostra,locuitorii acestei comune, imi doream sa le realizam.De cand am plecat pe acest drum si pana in prezent,singura mea dorinta a fost ca si comuna noastra sa prospere.Vreau sa va anunt ca incepand cu data de 01/06/2017 imi voi inceta mandatul prin demisie,din cauza consilierilor din Consiliul Local Albeni .Mereu au fost impotriva mea,m-au jignit,de multe ori nu s-au prezentat la sedintele de indata ,sedinte ce nu sunt platite,au mers la Consiliul Judetean unde m-au denigrat,mi-au adus reprosuri si chiar s-au gandit sa-mi aduca cearta in familie,stiu dumnealor ce vreau sa spun.Singurul lucru care m-ar face sa ma razgandesc ar fi dizolvarea acestui Consiliu local.Va multumesc!”, a anunţat primarul din Albeni.

Distribuie articolul