Primari gorjean: ”Am fost amenințat că mi se vor pune bețe-n roate!”

de LM 0


”Am fost amenințat că mi se vor pune bețe-n roate!”. Primarul Oiță, reacție la acuzațiile apărute într-un cotidian local.

Soția edilului din Negomir, învățătoare la Școala Ursoaia, este acuzată că a plecat în concediu în Dubai, iar elevii nu au făcut cursuri în această săptămână. Ba mai mult, părinții s-ar fi plâns că au rămas copiii nesupravegheați la școală, iar unul dintre micuți ar fi ajuns acasă cu capul spart.

Tudor Oiță afirmă, însă, că orele s-au desfășurat normal și că nu s-a adeverit nimic din cele publicate în ziare.

Primarul Oiță ne-a precizat că l-a anunțat și pe prefectul de Gorj că urmează să plece în concediu. Edilul bănuiește cine i-ar purta sâmbetele, zice că numai 2-3 persoane știau unde merge în vacanță.

Distribuie articolul