Pregătiri de proteste în faţa sediului CEO

de LM 0

greva-foamei

Liderii Federaţiei „Univers” solicită o întâlnire „de urgenţă” ncu membrii delegaţiei de la Ministerul Energiei, care se vor afla mâine la Târgu-Jiu. Delegaţia va veni să discute cu administraţia Complexului Energetic Oltenia situaţia economică a companiei şi planul de eficientizare şi restructurare.

„Tensiunile sociale din rândul salariaţilor, coroborate cu lipsa de soluţii din partea managementului CE Oltenia, ne rezervă dreptul de a întreprinde acţiuni de luptă sindicală ce au drept scop stabilitatea locurilor de muncă şi implicarea factorilor decizionali în elaborarea şi adoptarea de acte normative care să asigure o piaţă de energie transparentă şi nediscriminatorie pentru companie”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers” şi Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente „Energetica”.

Potrivit unor surse sindicale, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia vor fi prezenţi angajaţi ai companiei care vor protesta pentru menţinerea locurilor de muncă.

CRISTI POPESCU

Distribuie articolul