Povestea preotului minune de la Strâmba Jiu. Ce a reușit să facă în 23 de ani

de LM 0


De mai bine de 23 de ani, un preot din Gorj face MINUNI în localitatea în care slujește.

A construit o biserică de la zero, a înființat o asociație culturală în care a atras tinerii din sat și un club al vârstnicilor și a construit o casă parohială în care găzduiește un cabinet medical și o farmacie. În plus, în fiecare duminică, asigură o masă caldă pentru nevoiași.

Este povestea părintelui Antonie Făiniși, din Strâmba-Jiu Turceni, loc în care a construit o semeață biserică din lemn unică în Oltenia. Înălțimea lăcașului de cult nu este deloc întâmplătoare. Are 33 de metri, vârsta la care Mântuitorul a fost răstignit.

„Ca orice lucrare, este greu, dar finalitatea ne-a bucurat pentru că o admirăm noi și toți cei care pășesc în această parohie, o văd și se minunează. Având și biserica Sfânta Treime aproape, de oriunde ai veni, nord, sud, biserica noastră de lemn apare și curiozitatea îi mână să urce pe colină, să o admire și să se roage, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Este unicată în Oltenia”, a spus Făiniși.

Oamenii din Turceni au numai cuvinte de laudă la adresa părintelui Făiniși, apreciat pentru vorba înțeleaptă și actele de caritate. Soții Popescu, pensionari, ajunși la o vârstă venerabilă, ne-au povestit despre faptele bune ale preotului.

„A început de câțiva ani cu masă pentru săraci, încă nu era gata biserica. Duceam copiii și bătrânii la o casă care s-a eliberat și făceam mâncare acolo pentru cei care nu puteau să aibă o masă garantată. Apoi când a fost gata biserica, avem și o capelă acolo unde mergem și ne spovedim, iar în fiecare duminică o masă pentru nevoiași și pentru cei care nu pot ajunge acolo, li se duce pachet acasă. Ni s-a dus vestea. Cu ajutorul părintelui, am vizitat 15 lăcașe de cult, peste tot ne însoțește cu mașina, este recunoscut ca un om își face datoria pe pământ”, au spus soții Popescu.

Când nu este la biserică, părintele Antonie Făiniși poate fi găsit la casa parohială. Aici a amenajat o farmacie, un cabinet medical, un club al vârstnicilor și o asociație pentru tinerii din localitate.

„Părintele este de milioane! Să trăiască 100 de ani!” spun localnicii din Strâmba-Jiu mulțumiți că au medic, aproape, în casa parohială și nu mai trebuie să meargă până la Turceni.

Părintele Făiniși îi îndrumă și pe cei 20 de tineri inimoși, din localitate, care preferă să facă voluntariat în loc să piardă timpul pe paginile de socializare.

Distribuie articolul