Povestea lui „Nato“, fostul toboșar din formația Petrol, care a fost găsit mort lângă o ghenă

de LM 0

omul-strazii-mort

Un om al străzii, fost toboșar într-o formație în vogă în urmă cu peste două decenii, a murit lângă un tomberon de gunoi. Ioan Nicolau, cunoscut sub porecla „Nato”, avea 61 de ani și avea domiciliul în localitatea Bicaz, din județul Neamț. Acestuia i s-a făcut rău chiar lângă ghena de gunoi din Piața Mică. „Nato” ducea gunoiul agenților economici din zonă pentru a mai câștiga un ban. „A venit să ducă gunoiul, pentru că el se mai ocupa cu asta, pentru a mai câștiga un bănuț de care avea nevoie. A venit la ghenă și i s-a făcut rău“, a spus o martoră.

La fața locului a ajuns și un echipaj de la ambulanță. „Am venit pentru o persoană în stare de inconștiență în zona Pieței Mici. A fost găsită în stop cardio-respirator. Am încercat să-l resuscităm, dar nu s-a putut fi salvat. A fost găsit de polițiștii locali”, a spus un cadru medical de la Ambulanță.

omul-strazii-mort-1

A renunțat la casă în favoarea fiului

O femeie a povestit viața lui Ioan Nicolau: „A cântat ca baterist în formația Petrolul. Soarta l-a adus printre boschetari. Îl cunoșteam de vreo 20 de ani. A fost căsătorit, dar a divorțat şi a renunțat la tot în favoarea singurului copil. Alți bărbați nu sunt în stare de astfel de gesturi, ca să renunțe la tot pentru copilul lor. Acum este ca un câine mort la tomberon. Nu făcea exces de alcool. Nu făcea abuz. Asta e diferența dintre un bogat și sărac. A avut probleme cu plămânii. A fost internat în spital, la Dobrița“.

ALIN PETRE

Distribuie articolul