Poliția Locală Târgu Jiu te învaţă cum să „vorbeşti” pe Facebook

de Admin 0

Poliția Locală Târgu Jiu continuă demersurile de a-i sancționa pe utilizatorii rețelelor de socializare care jignesc online, deși un avocat a demontat acțiunea de sancționare contravernțională a celor șapte persoane care au făcut comentarii critice la adresa Poliției Locale.

 

„Mi se pare o limitare”

Reprezentanții Poliției Locale au împărțit cetățenilor pliante informative cu privire la limbajul pe care trebuie să-l aibă pe Facebook. „Sunt activă pe Facebook și tot timpul m-am războit cu instituțiile statului, de la taxele auto și până la bănci. Mi se pare o limitare ceea ce face Poliția Locală. Am drepturi și fiecare suportă rigorile legii. Nu accept acele posturi în care se caricaturizează persoane. Dacă îți spui punctul de vedere este una, dar când am văzut alte posturi, le-am cerut să le șteargă. Nu mi se poate interzică dreptul de a-mi spune părerea. O hotărâre de Consiliu Local poate fi contestată în instanța de judecată“, a spus o femeie.

Un tânăr susţine că nu e normal să se amendeze comentariile făcute pe Facebook, cu toate că și el a fost jignit: „Nu mi se pare frumos că se aplică amenzi pentru comentariile pe Facebook. Am fost jignit de multe ori pe Facebook, dar nu cred că trebuie cineva amendat“.

 

„Eu le-aș da amenzi și de 5.000 de lei“

În schimb, unii bătrâni au fost de acord cu sancționarea celor care aduc injurii în mediul online: „Am cont de Facebook. Nu mi se pare normal să fie permise injuriile. Este o lipsă de civilizație. Este un cont de socializare în care trebuie să te comporți ca un om.  Eu le-aș da amenzi și de 5.000 de lei, ca să se sature“.

„Societatea aceasta a luat-o razna. Sunt pentru sancționarea celor care înjură. Tinerii nu vor fi cenzurați, pentru că asta e natura lor“, a spus un alt vârstnic.

 

„Nu vrem să îngrădim libera exprimare“

Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu, a precizat că sunt o serie de prevederi legale care legiferează rețelele de socializare drept spațiu public: „Asociația profesională a polițiștilor locali din județul Gorj a venit în sprijinul Poliției Locale Târgu Jiu și au fost împărțite mai multe pliante prin care sunt aduse la cunoștința cetățenilor prevederile legale din Legea 61/1991, articolul 184 din Codul Penal, și anume definirea locului public și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care definește Facebook ca fiind spațiul public. Pliantele au fost împărțite cetățenilor. Nu vrem să îngrădim libera exprimare. Este vorba de anumite injurii“.

Poliția Locală Târgu Jiu vrea să amendeze șapte cetățeni pentru că au făcut comentarii critice la adresa instituției.

ALIN PETRE

Distribuie articolul