Planuri: şase puncte în două meciuri!

de LM 0

Pentru Pandurii urmează două meciuri pe teren propriu, cu FC Botoşani dar şi FC Voluntari. Două finale, două meciuri importante din care trebuie obţinute minim patru puncte. Altfel, situaţia gorjenilor se complică rău de tot, iar falimentul este tot mai aproape.

 

Regrete pentru puncte

Din ultimele trei meciuri, Pandurii a smuls doar un punct, însă situaţia putea fi mult mai bună. „Dacă iau fiecare partidă în parte vedem că puteam lua mai multe puncte. La Mureş nu am ştiut să gestionăm omul în plus, am avut posibilitatea de-a ne impune şi nu am făcut-o. Apoi cu Timişoara am avut 1-0, acum la Mediaş am avut meciul în mână până în minutul 75 şi puteam să-l închidem. Doar dacă mă gândesc la cele trei meciuri… Poate am câştigat la Chiajna un meci care trebuia să se termine egal, un meci în care nici noi şi nici ei nu am arătat prea multe. Se pot întâmpla multe pe teren. Important este ce facem de acum încolo”, a mai punctat Stoican.

Tehnicianul pandurilor spune că putea câştiga mai multe puncte. „Mi-aş fi dorit mai mult pentru că am avut posibilitatea. Sunt realist şi spun lucrurilor pe nume. Din aceste meciuri meritam să scoatem mult mai multe puncte decât am scos”, a declarat Stoican.

 

Vrea 6 puncte…

Însă, important e ce urmează. Iar pentru Pandurii vin două meciuri grele, acasă cu FC Botoşani şi FC Voluntari. „Avem două meciuri acasă, ar fi ideal să luăm, cele şase puncte. Chiar putem să le obţinem”, spune acelaşi Stoican.

C.BRUJAN

Distribuie articolul